Italia și Elveția își transferă apa dintr-un lac în altul. De ce a ajuns orezul european în pericol

Italia și Elveția transferă apă din Lacul Lugano în Lacul Maggiore, aflat la minime istorice, pentru a salva agricultura din nord.
Lacul Maggiore a scăzut la 192,5 metri deasupra nivelului mării, cu un metru sub media obișnuită, iar Italia și Elveția au fost nevoite să facă ceva ce nu se vede în fiecare an: să transfere apă dintr-un lac în altul, peste frontieră. Ținta e Valea Padului, motorul cultivării orezului din Europa, care riscă să rămână fără apă de irigat în plină vară.
Acordul dintre Roma și Berna, relatat de Il Post și reluat de Mediafax, permite ca apa din Lacul Lugano să ajungă temporar în Lacul Maggiore, prin râul Tresa. De marți, cantitatea eliberată la Ponte Tresa, în Elveția, a fost dusă de la 3 la 8 metri cubi pe secundă. Transferul e programat pentru nouă zile, după care cele două state se reîntâlnesc să vadă dacă mai e nevoie de apă.
Cum circulă apa între cele două țări
Râul Tresa iese din Lacul Lugano și se varsă în Lacul Maggiore lângă Luino, în provincia italiană Varese. De aici, apa trece în râul Ticino, care alimentează bazinul fluviului Po — coloana vertebrală a agriculturii din nordul Italiei. Practic, orice metru cub eliberat în Elveția ajunge, în câteva zile, pe câmpurile de orez din Lombardia.
Nu e prima intervenție de acest gen din acest an. În primăvară, un alt acord a permis creșterea temporară a nivelului Lacului Maggiore, ca să mai aducă vreo 20 de milioane de metri cubi de apă pentru agricultura din regiune. Faptul că autoritățile au fost nevoite să recurgă din nou la măsuri de urgență arată cât de rapid s-au epuizat rezervele.
Orezul Italiei, în pericol direct
Italia e cel mai mare producător de orez din Europa, iar peste 80% din suprafața cultivată se află exact în provinciile din nord, cele mai afectate de secetă. Reuters a relatat recent că fermierii au fost puși în situația să aleagă: alternează zonele irigate ca să salveze cel puțin o parte din recolte, pentru că apă pentru toate câmpurile simplu nu mai e.
Bazinul fluviului Po se confruntă cu o secetă severă, iar Lacul Maggiore a fost deja încadrat în categoria de secetă extremă. Vremea neobișnuit de caldă și uscată din Europa a lăsat urme vizibile mult mai rapid decât în anii trecuți.
Feriboturi cu greutate redusă, pontoane suspendate
Scăderea nivelului apei nu e doar o problemă pentru fermieri. Unele pontoane și trasee pentru navele de pasageri de pe Lacul Maggiore au fost deja suspendate, iar greutatea maximă admisă pentru anumite feriboturi a fost redusă. Turismul de pe lac, transportul local, ecosistemele din zonă — toate simt aceeași lipsă de apă.
Transferul dintre cele două lacuri nu rezolvă seceta. E o soluție-tampon, cât să treacă perioada critică. Italia și Elveția au deja mecanisme comune de gestionare a nivelului Lacului Maggiore, pentru că apa nu ține cont de frontiere — circulă între bazine și ajunge, într-un final, tot în Po.
Întrebarea rămâne cât de des vor mai trebui repetate astfel de intervenții. Dacă seceta continuă în ritmul ăsta, agricultura, transportul, ecosistemele și consumul populației vor concura tot mai des pentru aceeași apă, tot mai puțină.


