Polonia - România 6-0. Ce a arătat seara de la Varșovia despre fotbalul românesc

Douăzeci de minute în care meciul părea deschis

Pe Stadionul Național din Varșovia, România a intrat cu o singură miză, prima victorie în această ediție a Ligii Națiunilor, după 1-2 cu Suedia și 2-4 cu Bosnia-Herțegovina. Iar primele douăzeci de minute au arătat o echipă care chiar o putea căuta. Daniel Bîrligea a ratat de două ori din poziții periculoase, Tudor Băluță a avut și el o ocazie mare, și pentru o bucată de meci tricolorii au părut mai aproape de gol decât gazdele. Era fereastra în care un meci în deplasare se poate întoarce în favoarea ta. România a lăsat-o să se închidă.

Faza care a rupt meciul

În minutul 22, Robert Lewandowski a pornit spre poartă, iar Radu Drăgușin, ultimul om dintre el și Hindrich, l-a împins în careu ca să nu-l lase să scape singur. Arbitrul elvețian Urs Schnyder a arătat spre punctul cu var și i-a dat direct cartonașul roșu fundașului român. Decizia rămâne discutabilă, pentru că contactul a părut ușor pentru o asemenea pedeapsă, dar Drăgușin nu s-a ascuns în spatele arbitrului. „Nu trebuia eu să mă pun în acea situație. E decizia arbitrului, e vina mea”, a spus el după meci, explicând că faza a fost foarte rapidă și că „acesta e ritmul la care se joacă astfel de meciuri”. Două minute mai târziu, Lewandowski a transformat penalty-ul și a deschis scorul.

Zece oameni și o repriză în care totul s-a prăbușit

Pauza a venit la 1-0, un scor care încă lăsa loc de speranță, iar a doua repriză a șters-o în mai puțin de un sfert de oră. Lewandowski a marcat din nou în minutul 47, iar două minute mai târziu Virgil Ghiță a deviat în propria poartă centrarea lui Frankowski. Piotr Zielinski a făcut 4-0 în minutul 62, Jan Bednarek 5-0 în minutul 66, iar Lewandowski și-a completat hattrick-ul cu patru minute înainte de final. Cinci goluri într-o singură repriză, patru dintre ele în mai puțin de douăzeci de minute.

„Am făcut o primă repriză bună. Nu ne-a ajutat să jucăm cu un om în minus. În a doua repriză am căzut, nu am fost capabili să ținem jocul”, a spus Andrei Rațiu la final. Explicația e adevărată, dar e doar pe jumătate. Inferioritatea numerică explică de ce pierzi un meci, nu de ce îl pierzi cu 6-0. O echipă rămasă în zece are, de obicei, un singur obiectiv clar, să limiteze paguba, iar la Varșovia România nu a reușit nici măcar atât.

Ce s-a văzut dincolo de scor

Contextul face înfrângerea și mai grea. Polonia nu era o echipă în formă, ci una care venea fără victorie în ultimele opt meciuri de Liga Națiunilor și care retrogradase din Liga A. A fost, cum spusese chiar Gică Hagi înaintea partidei, un duel între două echipe rănite. Doar că una dintre ele a știut să se ridice, iar cealaltă s-a lăsat călcată în picioare.

Pe teren s-a văzut lipsa de calitate, dar s-a văzut la fel de clar și lipsa de atitudine. Duelurile pierdute, distanțele mari dintre linii, reacțiile întârziate după fiecare gol primit au spus mai mult decât orice clasament despre locul în care se află acest lot. Seara de la Varșovia a explicat, poate mai bine decât oricare alt meci din ultimii ani, de ce mulți dintre jucătorii noștri evoluează acolo unde evoluează, iar unii nici nu prind minute la cluburile lor.

Rezultatele din ultimii ani nu au fost un accident

România are trei înfrângeri din trei meciuri în grupă, trei goluri marcate și douăsprezece primite, și stă pe ultimul loc, fără niciun punct. Cu doar câteva luni în urmă, în martie, un 0-1 la Istanbul, în barajul cu Turcia, a închis drumul spre Mondialul din 2026, iar naționala nu a mai prins un turneu final mondial din 1998. Scorul de aseară e cel mai sever din 1967 încoace, de la acel 1-7 cu Elveția. „Durerea e prea mare”, a spus Hagi după meci.

Privite împreună, toate acestea nu mai arată ca o serie de seri proaste. Arată ca o direcție. Motivul pentru care România lipsește de aproape trei decenii de la Campionatul Mondial nu e un mister și nici ghinionul unui baraj, ci un nivel pe care l-am putut vedea cu ochii noștri, la Varșovia și în toți anii dinainte.

Problema începe de jos

Multe dintre cauze pleacă de sus, din felul în care e gândit fotbalul românesc, dar efectele lor se văd jos, la juniori, acolo unde se formează jucătorii care vor purta tricoul naționalei în următorii ani. Cifrele sunt clare. În sezonul 2024-2025, jucătorii sub 23 de ani au primit doar 24% din minutele jucate în campionatul României, a treia cea mai mică pondere dintre ligile europene analizate. În Belgia, aceeași categorie de vârstă a jucat 49% din minute, iar în Olanda și Austria, 46%.

Exemplele din Vest arată că o asemenea criză se poate întoarce, dar nu peste noapte și nu fără un plan. Germania a ieșit umilită de la Euro 2000 și a răspuns obligând, din 2002, toate cluburile din primele două ligi să aibă academii cu standarde fixe, cu cel puțin patru terenuri, antrenori licențiați, medic, psiholog și profesor. Cluburile au investit peste un miliard de euro în acest sistem, iar în 2014 Germania a devenit campioană mondială. Belgia a pornit, la începutul anilor 2000, o reformă condusă de Michel Sablon, cu același model de joc predat la toate grupele de vârstă și explicat club cu club, în peste 160 de seri petrecute cu antrenorii de juniori. Din acea generație au ieșit De Bruyne, Hazard și Kompany, iar la Mondialul din 2018 Belgia a terminat pe locul trei.

Aceste țări nu au avut un talent mai mare decât al nostru la plecare. Au avut răbdare și o direcție pe care au respectat-o ani la rând. În timp ce ele s-au dezvoltat, noi nu doar că am rămas pe loc, ci am făcut pași înapoi.

Ce urmează

Un 6-0 nu se repară într-un singur meci, iar nimeni nu ar trebui să ceară asta acum. Ce se poate cere e ca seara de la Varșovia să nu fie trecută la capitolul „ghinion cu cartonașul roșu”, pentru că eliminarea lui Drăgușin a decis meciul, dar nu a decis scorul. Primul răspuns vine luni, pe teren propriu, cu Suedia, liderul grupei, într-un meci la care sunt așteptați mii de români în tribune. După o asemenea umilință, tribunele vor spune la fel de mult ca terenul: dacă suporterii vin să-și susțină echipa sau să-i ceară socoteală, și cum răspund jucătorii la oricare dintre cele două.