Feminismul britanic se rupe în bucăți. De ce nu mai vorbesc femeile aceeași limbă
Feminismul britanic se fracturează intern, în timp ce rețele locale încearcă să refacă solidaritatea pierdută pe teren.
Solidaritatea de acum un deceniu s-a evaporat. Mișcarea feministă din Marea Britanie trece printr-o fractură internă tot mai adâncă, iar rețelele sociale au transformat dezbaterile firești în războaie de poziție din care nimeni nu mai iese câștigător.
În 2015, sute de femei — refugiate, avocate, parlamentare, actrițe și scriitoare deopotrivă — se adunau în fața centrului de detenție pentru imigranți Yarl's Wood, lângă Bedford, cerând eliberarea femeilor reținute acolo. Fondatoarea organizației Women for Refugee Women își amintește acea perioadă ca pe un moment de cooperare rar întâlnit.
„Nu ne dădeam seama cât de extraordinară era acea perioadă”
„Pe atunci, femeile erau atât de deschise, entuziaste și creative în campaniile alături de femeile migrante”, spune Marchu Belete, directoarea Migration Exchange. „Nu ne dădeam seama cât de extraordinară era acea perioadă.”
În anii care au urmat, valul feminist s-a extins spectaculos — Irlanda, Arabia Saudită, India, Argentina, Turcia au avut fiecare momentul lor de mobilizare stradală. Astăzi însă tabloul arată altfel. Grupurile s-au fragmentat, iar punctele de întâlnire dintre ele s-au subțiat până aproape de dispariție.
O activistă britanică rezumă pierderea în termeni simpli: exista cândva o viziune comună, care aducea femeile laolaltă dincolo de agende personale sau bule închise. Azi acea viziune s-a rătăcit pe drum.
Cearta din online, tăcerea din stradă
Mecanismul e cunoscut. Rețelele sociale premiază indignarea și pozițiile tranșante, nu nuanța sau compromisul. Rezultatul: dezbaterile despre locul femeilor transgender în mișcarea feministă au devenit unul dintre cele mai toxice subiecte de dispută, cu tabere care nu se mai ascultă reciproc.
Dar bătălia digitală nu spune toată povestea. Departe de ecrane, apar și inițiative care încearcă să lipească din nou bucățile.
Mothership organizează întâlniri față în față, într-o vreme în care majoritatea conexiunilor s-au mutat definitiv online. „Am pierdut «satul». Femeile sunt singure. Trebuie să reconstruim spațiile în care femeile se pot regăsi”, spune Jessie Brinton, fondatoarea organizației.
În Wigan, organizații comunitare lucrează direct cu femei lovite de sărăcie, de lipsa unei locuințe sau de probleme de sănătate — proiecte fără vizibilitate mare, dar cu efect concret în viața oamenilor.
Rețeaua din nord-est și amenințarea din Belfast
În nord-estul Angliei, rețeaua One Million Women and Girls face legătura directă între femei și politicienii locali, pe teme cu impact palpabil: siguranța în transportul public, accesul la locuri de muncă în economia verde.
La Belfast, alarma sună diferit. Organizații locale avertizează că extrema dreaptă exploatează temerile femeilor ca să alimenteze rasismul — un fenomen pe care, paradoxal, tot femeile îl combat cel mai activ, mobilizând comunitățile împotriva lui.
Solidaritatea de acum zece ani nu mai există la aceeași scară, dar nu a murit de tot. S-a mutat din piețe și din marile marșuri în cartiere, în întâlniri mici, în sprijin reciproc greu de văzut din exterior, potrivit unei anchete The Guardian.
„Feministele trebuie să fie în comunități, pe teren. Modul de a învinge extrema dreaptă este prin mișcarea femeilor”, insistă Marchu Belete. Rămâne de văzut dacă fragmentele risipite în ultimul deceniu se mai pot aduna vreodată într-o singură mișcare.
