Coca-Cola, inventată de fapt de călugări în Florența? Ce a găsit un preot într-o farmacie veche

Un document uitat de peste un secol într-un dulap din Florența ar putea răsturna povestea pe care o știe toată lumea despre Coca-Cola. Rectorul mănăstirii San Marco a găsit reclama unui „elixir vinicol reconstituant” preparat cu frunze de coca și nucă de cola, cu ani buni înainte ca farmacistul american John Stith Pemberton să pună la punct rețeta care avea să devină, în 1886, cea mai vândută băutură răcoritoare din lume. Descoperirea a fost relatată de La Repubblica și a stârnit deja discuții aprinse în Italia.

Hârtia a stat ascunsă în arhiva vechii Farmacii San Marco, de pe via Cavour, unul dintre acele locuri unde călugării dominicani preparau leacuri și tonice cu secole în urmă. Nimeni nu s-a uitat serios la ea până acum, când reorganizarea patrimoniului istoric al farmaciei a scos-o la lumină.

Ce conținea de fapt elixirul călugărilor

Rețeta nu lasă loc de interpretări: treizeci de grame de nucă de cola și zece grame de frunze de coca boliviană, infuzate într-un litru de amestec alcoolic. Frunza de coca era folosită tradițional de comunitățile andine ca să facă față lipsei de oxigen la altitudine mare, iar nuca de cola, sămânța arborelui Cola nitida și Cola acuminata, era cunoscută pentru cofeina din ea și efectul energizant.

Aceleași două ingrediente, spune reconstituirea istorică citată de ziarul italian, le-ar fi folosit câțiva ani mai târziu și Pemberton la Atlanta, pentru „French Wine Coca” — preparatul medicinal din care, prin ajustări succesive, a apărut Coca-Cola. Legătura directă între cele două rețete nu e confirmată de niciun document. Rămâne, deocamdată, o coincidență izbitoare.

Unul dintre cele mai căutate produse ale farmaciei

Părintele Manuel Russo, rectorul mănăstirii San Marco, a dat peste vechea reclamă în timp ce punea ordine în arhivă. A descoperit apoi, verificând alte documente păstrate acolo, că elixirul era unul dintre produsele cele mai cerute de la farmacia călugărilor.

Fișa originală îl descrie ca pe un tonic bun împotriva oboselii fizice și mentale, a durerilor de cap, a slăbiciunilor cauzate de vârstă sau de „eforturi extraordinare”. Genul de promisiune pe care orice farmacist din secolul al XIX-lea o făcea clienților epuizați.

Cum au ajuns frunzele de coca și nuca de cola tocmai în Toscana? Prin misionari. În acea perioadă, călugării italieni aveau contacte constante cu America Latină și Africa, iar ingredientele exotice circulau prin rețelele lor religioase mult înainte să ajungă în laboratoarele comerciale americane.

Deocamdată, povestea rămâne o ipoteză istorică, nu o dovadă definitivă că rețeta Coca-Cola s-a născut într-o mănăstire florentină. Dar coincidența ingredientelor, descoperită într-un pliant vechi de aproape un secol și jumătate, a fost suficientă ca să aprindă un subiect pe care istoricii italieni promit să-l cerceteze mai departe.