Spitalele din România, la Terapie Intensivă. Mai au medicamente doar pentru câteva zile. Spitalele funcționează pe datorie, pacienții plătesc cu viața

Spitalele din România, în special Unitățile de Primiri Urgențe, se confruntă cu o criză financiară fără precedent, stocurile de medicamente și materiale sanitare fiind aproape inexistente. Managerii instituțiilor medicale avertizează că, dacă Guvernul nu va aloca urgent fonduri printr-o rectificare bugetare, de luna viitoare unitățile medicale nu vor mai avea bani nici pentru salariile angajaților și riscă să blocheze complet activitatea în spitale.

Ce înseamnă, de fapt, această criză pentru pacienți?

Atunci când un spital rămâne fără bani și medicamente, totul se răsfrânge asupra pacienților care au nevoie de îngrijire. Bolnavii internați sau rudele acestora sunt trimiși la farmaciile de la colțul străzii pentru a cumpăra din banii lor feși, seringi, analgezice sau medicamente esențiale.

Acest lucru înseamnă și un blocaj la Urgențe. Camerele de gardă nu mai pot asigura trusele de urgență sau substanțele necesare pentru investigații rapide cum ar fi substanțele de contrast pentru CT/RMN.

Se poate ajunge inclusiv la amânarea operațiilor iar intervențiile chirurgicale care nu reprezintă urgențe imediate sunt reprogramate din lipsă de anestezice, dezinfectanți sau materiale sanitare.

Conducătorii spitalelor Bagdasar- Arseni și Floreasca au explicat că au epuizat toate resursele de rezervă și că furnizorii de medicamente refuză să mai livreze marfă pe datorie.

CE ÎNSEAMNĂ, DINCOLO DE CIFRE ȘI BUGETE, UN SPITAL RĂMAS FĂRĂ BANI ?

Înseamnă o realitate degradantă, în care actul medical este deprofesionalizat. Medicul nu mai este lăsat să fie doar medic; el devine un administrator de criză, un jongler cu fiole de algocalmin și un diplomat care trebuie să le explice, cu ochii în pământ, rudelor unui pacient că pentru operația de mâine este nevoie de o „contribuție” de la farmacia de la colț. Seringile, feșele și banalele analgezice devin bunuri de lux, iar demnitatea umană este prima sacrificată.

Sănătatea publică nu poate fi tratată ca un joc de noroc bugetar, unde sperăm ca fondurile să ajungă de la o lună la alta. Cât timp spitalele vor fi lăsate să ajungă în pragul colapsului pentru ca autoritățile să mimeze apoi o intervenție eroică de ultim moment, pacienții vor continua să plătească prețul suprem. Iar în acest sistem aflat el însuși la Terapie Intensivă, prima care moare este încrederea că, la nevoie, statul te poate salva.